Marţi :
De la 7:00 deşteptătorul mă trezeşte. De astăzi începem studiile de vară la Mănăstirea Frumoasa din cadrul practicii Activităţii Editoriale. Bagajele erau pregătite de cu seară. Cu toţi colegii ne-am adunat în faţa bisericii „Întrarea Domnului ” din curtea USM. Domnul Vlad Madan si Ghenadie Valuţă ne informa în privinţa comportamentului ce trebuie să-l avem pe locurile Sfinte.
Pentru început n-aş fi crezut niciodata că din momentul ce voi păşi pragul acestei mănăstiri voi simţi un puternic fior pentru tot ce înseamnă lucrurile sacre-probabil pentru că acestea imi erau deja cunoscute. Fără să-mi dau seama deveneau o comuniune cu mine, era spaţiu în care mă simţeam cel mai bine. Aici sus, pe acest deal, unde părea că Dumnezeu a despărţit pădurea pentru a se ivi în mijloc această grădinuţă de trandafiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aici unde este mai mult ca frumos Dumnezeu era mai aproape de mine şi eu simţeam acest lucru, căci nu mai apăream în postura unei fiinţe neajutorate. Gradina mare de roze ce duceau pînă la pragul mănăstirii, îşi deschideau de parcă sufletul întîmpinîndu-ne pe noi. Mi s-a părut bizar cum lumea naturii de aici de sus ne iubeşte atît de mult. Fără să înţeleg prea multe lumea aceasta îmi devenea cunoscută pas cu pas. Lacrima de bucurie ce am simţit-o în ochii Egumena Benedicta m-a dus la ideea că ar trebui să fim mai buni. Să mă fi inşelat eu oare în privinţa aceasta? –Nu!
Acolo în trapeza unde am mers să luăm prînzul, ne-au întîmpinat alte măicuţe în ochii cărora citeam atîta bucurie. Ajunşi acolo, Parintele Octavian Moşin a binecuvîntat masa. Bucatele pregătite de măicuţele şi surorile de acolo erau atît de delicioase că doar gustînd din tot ce era aşezat pe masă iţi dădeai seama cu cîtă dragoste e pregătita. Cu rugăciunea „Mulţumesc Ţie Doamne…” ne-am ridicat de la masă îndreptîndu-ne către sala în care se vor desfăşura orele din cadrul seminarului. Prima noastră oră a fost una întroducti-va ţinută de către Părintele Octavian Moşin şi Domnul Vlad Madan. După plecarea dascălelor ne-am îndreptat spre chilie unde am fost cazaţi, după care am plecat cu toţii la rugăciunile de seară. Mai înspre seară ne-am adunat sub nucul de la poarta mănăstirii povestind fiecare primele impresii în a căror vorbe nu se pomenea nici o dezamagire. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-shariki-na-14-fevralya-v-kishineve/

Miercuri:
E dimineaţă! Şi toaca răsună atît de tare- ne cheamă la rugăciune. Paşii mei se îndreaptă într-acolo. Simt că mă cheamă Dumnezeu- e atît de aproape de mine. În ochii mei a tresărit o lacrima. Aveam impresia că Dumnezeu a făcut pentru mine o minune că am ajuns aici. Eram ferm convinsă că lumea aceea devenea lumea mea. În biserica răsunau vocile minunate ale măicuţelor, de parcă îngerii coborîţi din ceruri Slaveau cu cîntări Sfinte pe Dumnezeu, făcînd o legătura strînsă dintre Cer şi Pămînt, rugîndu-se pentru cei ce demult au uitat ce înseamnă dragostea, credinţa- pentru acei ce demult trăiesc fără speranţa în Bunul Dumnezeu.
Dupa Sfînta Liturghie am mers cu toţii să luăm dejunul, pregătit fascinant, de parcă aici, pe acest loc Sfînt, tot ce se facea erau doar minuni. La ore ne-a onorat cu prezenţa lect. Univer. Denis Lucaşenco, arhim. Vasile Ciobanu, ce îşi are magistru în jurnalism, care a relatat cîte ceva din „Succesele de documentare în jurnalismul ortodox şi Biserica Contemporană” – de unde am aflat multe lucruri înteresante şi utile. Seara dupa un mic cuvînt introductiv ţinut de D. Andrei Dumbrăveanu-dr. Conf. Universitar, am vizionat excelentul film „Andrei Rubliov” de „Andrei Tarkovski”, recomandat de Domnul Dumbrăveanu, un film realizat în 1996 căruia i s-a interzis de către autoritaţile sovietice ale vremii prezenţa la vri-un festival internaţional.
Mai tirziu am plecat cu toţii la culcare, gîndindu-ne la frumoasa zi ce era pe sfîrşite.

Joi:
Trezit din nou de acelaşi ritm ce rasună pe intreg teritoriu, toaca îşi răspîndeşte din nou vocea sub tainica rugăciune ce este prezentă în gîndul măicuţei, zicînd armonios: „Sfînt e Domnul, Sfînt e Domnul, Sfînt e Domnul Dumnezeu!”
La 6:30 se aude primul dangăt al clopotului prin care se vesteşte începerea rugăciunii de dimineaţă urmată de Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie. În timpul slujbei divine atîtea lucruri realizam şi mă întrebam:-Cum Doamne e posibil într-o lume atît de murdară să existe pe alocuri şi cîte o pată neatinsă încă? –De ce Iisus ne iubeste, dacă noi suntem atît de spurcati că nici măcar nu merităm să ne aflăm aici? –De ce Doamne, prin această Slujbă Divină, Tu trimiţi zi de zi pe Unul Fiul Tau spre jertfire pentru ca noi, să mîncăm Trupul Lui şi să bem Sîngele Lui pentru iertarea păcatelor noastre, pe cînd noi Îl ignoram cu indiferenţă…
După dejun ne-am adunat iarăşi în sală, unde alături de D Andrei Dumbrăveanu si D Vlad Madan am discutat obecţiile şi rolul filmului ce l-am vizionat aseară. Un film extraordinar în care Andrei Tarkovski de parcă ar fi un părinte spiritual ce doreşte să ne probage printr-un întreg dicţionar de simboluri, întregile noastre sentimente trăite astăzi. De parcă a vrut să ne oprească puţin din timp pentru a revizui starea noastră spirituală. O călătorie prin viaţa experienţelor ce se transformă în acuze grave împotriva acelor vremuri. După o discuţie îndelungată ne-am trezit la prînz, după care ne-am îndreptat din nou în sală. Domnul Vlad Madan ne-a vorbit despre „Modalităţile de reflectare a evenimentelor bisericeşti în mass media, si care ar fi specificul presei religioase”, de asemenea a ţinut un discurs foarte înteresant privind „conlucrarea dintre Biserică şi Mass-media”. Timpul atît de repede se scurgea, de parcă aş vrea să-l opresc din loc, să-l încetinesc cît de puţin, dar realitatea e alta, şi acest lucru e imposibil.
E seară. Afară vîntul adie usor răspîndind mirosul de tămîe. Încet, încet toaca din nou îşi răspîndeşte glasul pe teritoriu acestei frumoase mănăstiri. Cu toate că mă aflu pe acest pămînt sfînt cu trupul, sufletul meu bolnav, ajuns acum la o răscruce de drum, rătăcit in ceea ce se numeşte „dragoste” si „ura”, nu realizează faptul că Dumnezeu pentru noi a făcut o minune că suntem aici, căci Dumnezeu intradevăr ne iubeşte. Probabil mintea mea încă nu crede ceea ce văd ochii mei în acest moment, dar sufletul meu simte căldura bunătăţii Lui… Gîndurile mele sunt întrerupte de un dangăt al clopotului ce cheamă creştinii la rugăciune.
E miezul nopţii. Sfînta Liturghie a început.
Despre Sfînta Liturghie Arh. Efrem Filoteitul ne spune aşa: Ce măreţie este Dumnezeiasca Liturghie! Cît de mult cinsteşte Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngereşti la fiecare Dumnezeiască Liturghie şi-l hrăneşte pe om cu Preasfîntul Său Trup şi Sînge! Dumnezeu ne-a dăruit totul! Ce lucru trupesc sau duhovnicesc, stricăcios sau nestricăcios ne lipseşte? Nici unul! Dacă ne dăruieşte zilnic îndumnezeitorul Său Trup şi Sînge, ce poate fi superior acestora? Sigur că nimic! În ce taine l-a învrednicit Dumnezeu pe omul pămîntesc să slujească! O, iubire cerească, nepreţuită! O picătură de iubire dumnezeiască este mai mult decît toată iubirea pe pămînt, trupească şi lumească!
În interiorul bisericii răsună o muzică bizantină, care te face să meditezi adînc la ceea ce se întîmplă cu mine. E atît de frumos şi totodată e atît de înspăimîntător că Dumnezeu ne-a dat pe pămint bunătate, iar eu nici că ştiam de ea cu adevărat, ci abia acum , după atîţea ani am simţit că ea există. Dumnezeu ne-a dat iubire, Dumnezeu însuşi e iubire de aceea sa dat pe Sine ca răstignindu-se să primim noi fericirea cea veşnică.
Iată că Sfînta Liturghie a luat sfîrşit, şi după cuvintele cuviosului părinte Teodosie: “Cu Pace sa iesim…”, am plecat la somn.

Vineri:
Din cer picura cristale, iar rugăciunea ce răsună în biserică se înalţă la Dumnezeu.
În sală ne astepta Domnul Igor Pînzaru ce a vorbit despre”modalităţile de prezentare a evenimentelor religioase în presa laică”.
La prînz vîntul a rupt hotarele libertăţii devenind din ce în ce mai fioros. Norii mari şi grei întuneca-se cerul. Doar singura mănăstire aparea pe un fondal luminos abia văzîndu-se şi Crucea, dintre nouri, ce se înălţa la ceruri.
Dupa prînz Prot. Nicolae Ciobanu a ţinut un discurs privind “Biserica-tribuna de promovare a valorilor moral-creştine. La un mic repaus făcut la poarta mănăstirii am observat cum au trecut pe deasupra bisericii vri-o opt cocori. După care întorcîndu-ne înapoi în sală Ieromonahul Savatie Baştovoi a ţinut discuţii la tema “Jurnalistul teolog mit sau realitate”. Impresionată mult de darul ce la înzestrat Dumnezeu pe aces om, îl înăbuşeam toţi cu întrebări încercînd să scoatem răspunsurile la toate întrebările ce ne frămîntau pînă acum. Şi era mai mare mirarea, că Părintele Savatie , nu lăsa nici o întrebare fără raăspuns-chiar şi pe cele mai dificile, de parcă cunoştea problemele ce se frămîntau în inimile noastre şi abia acum le dădea leac pentru izbăvirea lor prin vorbirea înţeleapta. În acel moment atîtea doream să aflam şi atîtea întrrebări apăreau, dar din cauza timpului ce se scurgea acest lucru era imposibil.
Soarele încet se ascunde printre copacii pădurii. Şi noi, ca în fiece seară suntem la rugăciune. Doamne, cît de frumoase sunt aceste cuvinte ce răsună in sufletul nostru abia limpezit. Dupa o tăcere adîncă, cu greu raţionalizăm lucrurile. Dar clar este că lumea trebuie să se obişnuiască cu gîndul că Dumnezeu este cel care guvernează şi face orice pentru noi, iar Hristos spune: “Fără de Mine nu ve-ţi putea face nimic!”. Fiindcă El este Lumina, iar noi mlădiţele. Nu pot nici mlădiţa, nici mugurii, nici frunzele fără viţa. Iată de ce, noi mereu căutăm Frumosul, fără a ne da seama ca frumosul se ascunde numai în noi înşine- şi doar prin rugăciunea adusă lui Dumnezeu vom primi harul înţelepciunii.

Sambata:
….Buzele mele tremură la rugăciunea ce se înalţă către Dumnezeu. Sînt aici, în mănăstire, în Casa Sa, aici unde este totul imaculat şi caldura dumnezeiască coboară din ceruri. E preafrumos acest univers sacru, nu merit să fac parte din el, şi totuşi Dumnezeu mă iubeşte. Fiecare rugăciune poartă în sine o comuniune sau mai bine zis e asemeni unui caconnector ce stabileşte comunicarea mea cu Dumnezeu. Iată că Sfînta Liturghie se sfîrşeşte. Aceste ore sau scurs atît de repede, încît nu am băgat de seamă că soarele îşi parcurse-se o parte bună din drum. Am mers să iau dejunul. Încă mai meditam. Cîteva zîmbete sau aruncat în ochii mei. Erau măicuţele de la trapeză. Atunci m-am întrebat, cum e posibil să fac rost şi eu de atîta blîndeţe?-Nu e o întrebare naivă, e un adevăr dur în lumea noastră. Acest termen abia mai respiră puţină libertate.
Orele sau desfăşurat în acelaşi ritm, am asimilat lucruri noi. Doamna Tatiana Doibani a vorbit foarte frumos despre “Educaţia moral spiritual în instituţiile preuniversitare”, a pregătit de asemenea o lecţie interesantă în cadrul căreia ne-am expus fiecare din noi părerile referitor subiectului propus, vorbind totodată şi despre rolul nostru pe pămînt. Mai tirziu părintele Vasile Ciobanu a vorbit despre “Rolul mass media în contextul strategiei misionare a bisericii ortodoxe din Moldova”, apoi ţinînd un discurs la tema:”Independenţa mass media-biserica.”
La rugăciunile de seara am fost prezenţi cu toţii în Biserica. Rugăciunea răsuna atît de dulce. E rostita cu atîta bunatate pe care lumea în care trăiesc nu cred să o fi cunoscut vriodată. În acel moment trăiam emoţii pe care nu le-am trăit niciodata. Simţeam cu adevărat că căldura dragostei mai respire printre noi şi chiar cuvintele frumoase ce rătăcesc în inimile noastre îşi caută sensul abia atunci cînd le auzi, aici în Casa Ta, Doamne. S-ă simţi cum în acest loc invidia şi ura, demult şi-au pierdut valorile. Şi să te gîndeşti ,”-Doamne cînd va fi şi în lume acelaşi lucru?”.

Duminica:
Ca în fiecare dimineaţa toaca începe să bată urmînd de sunetul clopotelor ce cheamă creştinii la rugăciune. De data aceasta o simt tot mai aproape. Parcă totul imi aparţine, chiar şi surorile care îmi zîmbesc cald au devenit o familie.
Au trecut 5 zile. Un timp prea scurt în care niciodată nu mi-am putut imagina că pot să iubesc pe cineva atît de mult. Mai sunt cîteva ore si iată că ne vom vedea din nou reveniţi la viaţa de haos, pe care am trăit-o ceva timp în urmă, dar nu cred că voi uita vriodată zîmbetul, smerenia, dragostea citită pe faţa măicuţelor de fiecare dată cînd mă priveau. Niciodată nu voi uita cuvintele maicii Paisia care zîmbind spunea: “Poate te mai gîndeşti, şi totuşi rămîi la noi?”şi pentru o viaţa îmi voi aminti de parintele Alexandru, care zîmbind spunea: “poate v-a fi Ana noastră…”-Nu doresc să comentez aceste fraze, probabil nu mă simt nevoita de a destăinui unele taine ce se ascund în sufletul meu. Aici, am aflat multe, pe alocuri unele m-au facut sa plîng iar altele m-au făcut să mă gîndesc profund. Nu doresc sa întru în detalii, probabil acelor persoane corara le-am trezit curiozitatea, vor pleca şi ei “macar pe 5 zile”, pentru a simţi viaţa de acolo şi emoţiile traite de noi în frumoasa gradinuţă de trandafiri a Maicii Domnului. Am pomenit deseori de mirosul rozelor, dar oare citind, simţiţi şi voi ceea ce am simţit eu? Foaia pe care scriu nu miroase decît a cerneală, nu simte- ci numai informează. Însa doar pe o clipă privind în ochii înlăcrima-ţi ale măicuţelor, poţi primi atîta fericirea si în acelaşi timp o durere, pe care au simţit-o şi ele cîndva, ascultînd fără clintire povestea de viaţa trăita pe pămînt.
Astazi din nou am avut parte de niste surprise, vizitîndu-ne pentru a doua oară lect. Univer. Denis Lucaşenco ce ne-a vorbit despre “conceperea unei publicaţii religioase”.
După rugăciunile de seară am avut o discuţie cu Arh. Ambrozie Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Frumoasa.

Luni:
Soarele mîndru se ridică din nou pe înaltu cer. Se începe o nouă zi, e ziua în care sufletul nostrum abia liniştit de o lume plină de haos, v-a reveni din nou în dezastrul lumii pămînteşti.
Doamne, de ce minune au nevoie oamenii pentru a fi mai buni? Ce trebuie oare ca şi lumea noastră să înţeleaga ce înseamnă iubirea adevărată? Cînd oare Doamne vom fi şi noi mai buni, mai înţelegători? Cînd Doamne, acolo jos pe pămînt, ne vom simţi la fel de bine, cum ne-am simţit aici. De ce Doamne e atîta confuzie în lume? De ce…?
Clopotul sună iar, vestind ca de fiecare dată începerea rugăciunii. Dar nu sună ca în celelate zile. De data acesta se pare că fiecare dangăt sună tot mai lung şi mai jalnic. În biserică se încep rugăciunile de dimineaţă urmînd Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie. Aceste slujbe divine sunt săvîrşite zi de zi la mănăstire, fiind întemeită chiar de Mîntuitorul la Cina cea de Taină când a binecuvântat pâinea şi a dat-o Sf. Apostoli zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu, apoi a binecuvântat paharul de vin, pe care l-a dat Sf. Apostoli zicând: Beţi dintru acesta toţi, adăugând porunca Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea(Matei 26, 26-28), pentru ca de roadele acestei jertfe să beneficieze întreaga omenire până la sfârşitul veacurilor. Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată cu Hristos Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de către preot, se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. De aceea Sf. Liturghie ne procură darul cel mai de preţ pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult divin.
Asistînd cu toţii la Sfînta Liturghie, Preacuviosul părinte Ambrosie, duhovnicul Mănăstirii Frumoasa, împreuna cu stareţa egumena Benedicta, alături de Domnul Vlad Madan şi Părintele Octavian Moşin, ne-au înmînat certificatele de absolvire a Seminarului”Instruirea tinerilor jurnalişti în presa religioasă”. Dar, în loc să citesc în ochii colegilor mei fericire, mai mult se părea că nimeni din noi nu dorea să revina la viaţa de mai înainte.
În drum spre casă am vizitat mănastirile Hîrbovăţ, Hîrjauca si Răciula. Cu toţii ne minunam de frumuseţile ce cuprindeau acele mănăstiri, dar…gandurile noastre oricum duceau la Frumuşica, căci anume acolo fiecare din noi şi+a gasit liniştea.
Fiecare din noi am trăit o experienţa care ne va fi utilă pe tot parcursul anilor de studii, cît şi în viaţa.
Mă închin pînă la pămînt şi din tot sufetul îi mulţumesc Egumenei Benedicta si Preacuviosului Părinte Ambrosie, pentru caldura şi cuvintele frumoase adresate nouă. Dumnezeu să-I întarească şi să-I păzească de ispite. Amin.

Cu gindul la Frumoasa…

O toamnă splendidă… Soarele blînd şi culorile calde ne-au îndemnat să
evadăm din zgomotosul Chişinau… Cine a fost cu această ideie? Mai are
vre-o importanţă? Toţi eram dornici să ieşim în natură, să petrecem cele mai
agreabile clipe. Am ales să vizitam cele 4 mănăstiri amplasate în formă de
Cruce – Răciula, Hîrjauca, Hîrbovaţ, Frumoasa, dar am poposit şi la Muzeul
“Casa Părintească” din satul Palanca.

Am ales să vorbesc despre mănăstirea Frumoasa, cu hramul “Sfinta Treime”
– acolo unde omul se apropie de Dumnezeu, de cele sfinte. Lumina, cerul
senin, aerul si liniştea din mănăstire - în acel loc izolat de lume, cu
farmec aparte - vindecă sufletele, purifică gîndurile şi apropie oamenii.
Pentru a mă face înţeleasă, să facem împreună o incursiune în istoria
framîntată a mănăstirii:

“Mănăstire de calugari din raionul Călăraşi, asezată pe o colină
înclinată, înconjurată din toate părţile de dealuri, păduri şi cu vedere
deschisă spre miazăzi, ea poartă cu drept cuvînt un nume ce corespunde cu
realitatea. Pe locul unde stă acum mănăstirea, înainte era o mare si deasă
pădure de stejari. În anul 1804 au venit pe acest loc razeşul Efrem Jurcu, 3
ieromonahi: Serafim, Ioanichie şi Macarie şi un calugar cu numele Afanasie.
Aceştia şi-au săpat fiecare cîte un bordeiaş şi trăiau în ele rugîndu-se lui
Dumnezeu. În anul 1805 aceşti călugări, cumpărînd mai mult pămînt, au
construit o biserică de lemn. (Din acea biserică se mai pastrează şi acum o
icoana a Sfîntului Nicolae). Mănăstirii i-au pus numele Frumuşica sau
Frumoasa, pentru locul frumos în care e aşezată, iar primul egumen a fost
Serafim, în schema monahală cu numele Eftimie, care a stareţit din 1805 pînă
în 1830. Din acest an şi pînă în anul 1903 nu s-au mai păstrat date despre
mănăstire. Marturii interesante din viaţa mănăstirii Frumosa gasim în
Almanahul “Bessarabia. Izdanie gazeti”, “Bessarabet”(Moscova 1903),
şi în “Manastirile din Basarabia”(1918). Despre frumoasa mănăstire a
scris şi Mihail Sadoveanu care spunea în anul 1919: ”…Găseam la Frumoasa
sufletul curat al ţării. Aveam senzaţia că făceam şi eu, ca şi oamenii, ca
şi tot ce ma înconjoară, parte din natura, din lumină, din pămîntul morţilor
către care mă voi întoarce…”

…A fost închisă în anul 1947, iar în 1948 complexul monastic este
transformat în Casa pentru Copii, apoi în Şcoală pentru Surdo-Muţi(1963).
Din 1973 pînă în 1985 la mănăstirea Frumoasa a fost o Colonie de Fete, iar
din 1986 a fost Şcoala pentru Copii alienaţi mintal. Mănăstirea a suferit şi
2 incendii: unul imediat dupa razboi, iar altul în iarna lui ‘85. Locaşul
sfint a fost închis în anul 1949 şi redeschis în 1994 ca mănăstire de
călugări. Din octombrie 2002 pînă în decembrie 2005 stareţia mănăstirii a
fost încredinţată arhimandritului Ambrozie Munteanu. La 23 noiembrie 2004
mănăstirea şi-a serbat jubileul de 200 de ani de la fondare şi 10 ani de la
redeschidere. La 27 decembrie 2005 mănăstirea Frumoasa a fost reorganizată
în aşezamînt pentru maici, stareţă a mănăstirii fiind pînă în prezent
egumena Benedicta Mura…”

Grupul de pelerini de la Facultatea de Jurnalism, specialitatea
Jurnalism Cultural, am avut marea fericire de a asista la slujba de seară,
unde preotul ne-a miruit şi ne-a binecuvîntat. Am vizitat Muzeul
Mănăstirii, dar şi Şcoala Teologică de Iconografie şi Mozaic “Sfîntul Ioan
Damaschin”. Am rămas impresionaţi de minunaţiile de acolo şi am promis cu
toţii că ,ori de cite ori vom avea ocazia, ne vom reîntoarce…
…Am revenit la Chişinău şi în ciuda oboselii trupeşti care pusese
stăpinire pe noi, eram împliniţi sufleteşte…

ANNA CASIAN, Jurnalistă

Omul , obligat la memorie

A ști îneamnă să-ți aduci aminte…
Printre întâmplările obișnuite ale unei zile de toamnă intervine uneori Memoria care strigă: amintește-ți! Sâmbătă, 13 octombrie 2012, am călătorit spre mănăstirea Frumoasa din zona Codrilor seculari. Nu mai fusesem la mănăstire de vreun an…Fiindcă navigăm mereu sub zodia lipsei de timp, fiindcă indiferența și goana după vânt fac imposibilă ieșirea spre drumul cel îngust…

Sâmbătă am auzit o voce care parcă a strigat și am pornit spre mănăstire. Ploița pașnică a început pe la Vatra și ne-a ținut motiv de bucurie în drumul tur –retur. La poartă, aglomerație mare de autocare și mașini mici. Lume multă. O fi fiind sărbătoare?!
Întreb pe primul întâlnit ce eveniment se întâmplă la mănăstire, e poate vreo sărbătoare ortodoxă?Răspunsul vine de la femeia, ținând strâns de mână un copil de vreo 5 anișori: „La mănăstire în fiecare zi e sărbătoare, aici în fiecare zi se roagă pentru pacea lumii. Noi am venit de la Nord, am adus copiii în excursie. În drumurile noastre de zi cu zi, adeseori se întâmplă să descoperi locuri care-ți rămân la inimă, locuri de suflet unde simţim din plin înălţarea sufletească, liniştea, purificarea de care în lumea zbuciumată și violentă în care trăim avem atâta nevoie. Locuri ale lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii. Am gândit să le arătăm și copiilor. Astfel de colțuri de Țară amintesc de trecutul neamului şi de oameni care au fost şi care au lăsat astfel de “urme” .Ne mândrim că le avem.” Doamna a strâns și mai tare mânuța băiețelului și privind mirată geanta noastră burdușită s-a întprs zicând: „Să mergem,. Mircea, că ne udă ploaia!” Cu certitudine predă istoria sau limba româna și a avut șansa să se producă. Mie mi-a fost dragă femeia venită din nord. Pentru atitudine.Păcat că nu am întrebat-o cum se numește, păcat.

Mănăstirea Frumoasa este unul dintre acele locuri despre care vorbise Doamna care ținea un copil de mână.

La 1937, în luna iulie, preotul Dimitrie Micşunescu a vizitat mănăstirea, lasând următoarea impresie: „ 22-23 iulie, 37. Mănăstirea Frumoasa. Oprim în faţa chiliilor de la stăreţie. Iată şi părintele stareţ protosinghelul Nicolae Ivancenco, plin de viaţă şi veşnic cu zâmbetul pe buze, trăind blândeţea şi bunătatea inimii sale. Ne vorbeşte cu multă prietenie şi dragoste despre sfânta mănăstire: „Aici şi-a avut metania şi Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, care a adus în dar multe cărţi moldoveneşti pe care citim şi cântăm noi azi, ne uitând că aici a slujit ca frate… Soarele coboară spre seară, iar călugării, îmbujoraţi de soare, cu plete cărunte, intră unul câte unul, sosind de la câmp şi se îndreaptă spre trapeză, spre a cina, viaţa fiind de obşte. Simţi o nesfârşită dulceaţă privindu-i”.

Dacă mănăstirea Frumoasa nu ar fi fost expusă calvarului prin care au trecut toate locașele de cult din Basarabia poate acel peisaj, acel Duh despre care scria cu emoție părintele Micșunescu sporea! Nesfârșita dulceață creștea…Dar calvarul roșu, devastarea din perioada sovietică a ajuns până acolo încât mănăstirea a găzduit mai multe instituții civile: orfelinat, școală pentru copii surdo-muți, penitenciar pentru minore, școală internat pentru copii alienați mental…
Cele câteva monahii și monahi care au schimbat fața mănăstirii Frumoasa de la 1994 încoace, numele și fapta lor le “va încăpea” un manual de istorie a neamului. Sau o simplă cronică a mănăstirii Frumoasa le va înveșnici/imortaliza slujirea. Cineva îmi șoptește la ureche:Dumnezeu scrie cărțile altfel…

Dacă există o conștiință, amintește-ți

Mă întorc în peisajul zilei de 13 octombrie 2012. La Trapeza miros de sarmale și colivă. Maica Andrea ne invită la o masă de pomenire pentru monahia Pahomia de la a cărei trecere Dincolo se atestă jumătate de an.

Rând pe rând apar măicuțele. Își spală mâinile și se așează la masă. Părintele binecuvântează sfânta pâine. Maica stareță, iegumena Benedicta, îmi povestește cu bucurie: “Azi am încheiat amenajarea cimitirului. Zi de mare pomenire. Am dat țărânei , am întors osemintele pe care le-am scos din vechiul cimitir. Când s-au început lucrările de reamenajare, renovare a mănăstirii am descoperit mai multe oseminte. Am descoperit și două cărămizi pe care erau gravate numele călugărilor. Există o tradiție în ortodoxie, monahilor li se așează la căpătâi o cărămidă pe care este sculptat numele de călugărie. Presupunem că cimitirul vechi a fost în dreapta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Tot ce am găsit acolo și ce am putut salva am așezat în noul cimitir care se află acum în partea dreaptă de la Poarta de intrare în mănăstire. Locul este deschis, are amplasament bun, este luminat de răsăritul soarelui. Cu întreaga obște am reușit să așezăm acest loc sacru al celor care sunt și care vor mai fi , insulă a strămoșilor, a focului aprins. Cine are ochi întrezărește printre inscripții, semne și simboluri ce vom fi noi mâine…Iar ce am fost Ieri ne îndeamnă să ne amintim…Cimitirul este un Sfânt osuar al celor care au crescut locașul…Din acest 13 octombrie cimitirul mănăstirii Frumoasa nădăjduim să nu mai repete soarta celuilalt/celorlalte…Dacă există o conștiință ea te îndeamnă Amintește-ți de strămoșii.Cinstește-i.

Final.

Sâmbătă venisem la Frumoasa să asist la un ritual pentru mătușa mea, Lidia Apostol, care a părăsit această Vale a Plângerii pe 14 septembrie 2012…Dumnezeu să o așeze cu drepții.
Părintele Teodosie a oficiat slujba care se numește „trecerea celor 24 de vămi ale văzduhului”. Recunosc , a fost pentru mine o noutate. Maica Paisia a cântat. Maica Andrea a urmat serviciul la pangar unde avea ascultare. Când Părintele spunea numele mătușii mele, îmi aminteam de anul 1991. Atunci, un preot venit din Vest, mi-a povestit despre prima femeie care s-a creștinat…”Să ții minte, se numea Lidia”…Interesant, de ce i-au zis Lida?! Toate , natura și Duhul erau în spiritul mătușii mele…Ploaia cuminte, rânduiala- cu încetul, oamenii, cei pe care-i iubea… Alesesem să venim la mănăstirea Frumoasa tot respectând o ultimă dorință testamentară a celei plecate de curând. Ultimele luni, măcinată de durere și devastată de tristețea plecării pe care o vedea inevitabilă căuta liniştea ca pe o apă vie. În lunga căutare de linişte se așeza pe pragul din verandă și privea afară. Fântâna, florile, masa, scaunele. Parcă le vorbea…”Acestea toate acolo nu le voi mai întâlni. Totul rămâne oamenilor , altora care vin…”
Stropii reci de ploaie, adierea vântului din acest peisaj autumnal îmi cuprinde sufletul şi, parcă, îl eliberează de despărțirea staţionată de o veșnicie în forul meu interior. Privesc calm pământul așezat peste mormintele proaspăt ridicate în cimitirul mănăstirii Frumoasa- loc plin încă de verdeaţă, de culoare și unde liniștea perfectă a unei dimineți de Sâmbătă te îndeamnă să-ți amintești…

Antonina Sârbu
13 octombrie 2012