Sfînta Liturghie și prohodul nou-adormitei schimonahia Zosima

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0739.JPG Astăzi, în ziua pomenirii Aflării cinstitului cap al Sfîntului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în Mănăstirea Frumoasa a fost săvîrșită Sfînta Liturghie arhierească și prohodul nou-adormitei schimononahia ZOSIMA (Anghenl), de către Preasfintitul AMBROZIE, Episcop de Neftekamsk și Birsk.

Schimonahia Zosima s-a născut la 03 martie 1930 în satul Budăi, raionul Telenești. A fost căsătorită și a dat naștere a cinci copii, pe care, ajungînd văduvă i-a crescut și educat de una singură. În toată această perioadă a frecventat cu regularitate Sfintele Slujbe, cîntînd la strana bisericii din satul natal. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-alkogol-v-podarok-na-14-fevralya-v-kishineve/

La momentul reoranizării Mănăstirii Frumoasa în așezămînt de călugărițe, schimonahia Zosima, a fost primită în obște de către Preasfințitul Ambrozie, duhovnic al nou înființatei mănăstiri, fiind printre primele viețuitoare.
În 2006, cu binecuvîntarea ÎPS VLADIMIR, a fost tunsă rasoforă, cu numele NAZARIA în cinstea Sf. Mucenic Nazarie
În anul 2008 a primit schima mică cu numele IOANICHIA, în cinstea Sf. Ioanichie cel Mare, iar în anul 2009, în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, a primit schima mare cu numele ZOSIMA, în cinstea Sf. Cuv. Zosima de la Iordan.
Pe tot parcursul aflării în obștea Mănăstirii Frumoasa, schimonahia Zosima, asemenea pildei din Evanghelia celor chemați în ceasul al unsprezecelea, a purtat oseteneala zilei cu credință și evlavie în nădejdea primirii plății de sus.
Obștea Mănăstirii Frumoasa o v-a pomeni necontenit în rugăciunea zilnică.


/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0614.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0627.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0631.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0637.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0638.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0641.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0645.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0672.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0680.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0703.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0719.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0722.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0724.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0739.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0750.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0752.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0757.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0761.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0767.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0771.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0775.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0777.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0786.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0791.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0802.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0804.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0807.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0811.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0812.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0819.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0823.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0826.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0829.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0832.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0836.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0843.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0846.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0865.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0868.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0870.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0878.JPG

/wp-content/uploads/2016/03/dsc_0880.JPG